Istoric

             Biserica  „Sf. Mare Mc. Gheorghe” a parohiei Puchenii Mari, a fost construită pe partea dreaptă a şoselei Bucureşti-Ploieşti, care taie în două localitatea, faţă în faţă cu conacul ctitorului Nicolae Niculescu. Biserica actuală a fost ridicată între anii 1857-1859, deoarece vechea biserică din lemn devenise neîncăpătoare şi se afla în mijlocul cimitirului, în vechea vatră a satului – al carui centru s-a mutat odată cu trasarea drumului ce lega capitala de reşedinţa regală de la Sinaia.

            Biserica de lemn din parohia Puchenii Mari, existentă până astăzi, a fost ridicată în anul 1742, şi în ea s-a slujit până la construirea noii biserici, după care a rămas drept capelă de cimitir până în anul 1930, când a fost dată spre folosinţă parohiei Odăile, nou înfiinţată, in anul 2008 trecând in proprietatea acestei parohii.

          Însemnări pe filele unei Evanghelii greco-române, tipărită la anul 1692 şi care sunt făcute în 1738 (deci cu patru ani mai înainte de ridicarea bisericii de lemn) şi amintesc de un cutremur de pământ, presupun folosirea acestei Evanghelii într-o altă biserică, existentă pe aceste meleaguri înaintea bisericii de lemn. Deci vechimea parohiei Puchenii Mari se întinde dincolo de sfârşitul veacului al XVII-lea, iar actuala biserică este cel puţin a treia existentă in acest sat. Satul a fost alcătuit din români moşnenari, cu petecul lor de pământ, poate împroprietăriţi în vremea lui Mihai Viteazul, odată cu moşnenii din Ploieşti. Parohia are in prezent 400 de familii formate din 1130 de suflete.

            Biserica actuală, cu hramul Sf. Mare Mc. Gheorghe, a fost construită pe cheltuiala boierului Niculae Niculescu, căpitan de dorobanţi, a soţiei Smaranda, a fiului lor Gheorghe şi norei Ana, care sunt pictaţi ca şi ctitori în pronaos. Meşterii care au lucrat la construirea sfintei biserici nu se cunosc. Locaşul are formă de cruce cu abside rotunde inegale. Clădirea este zidită din cărămidă, cu talpă de beton, având soclul şi ancadramentele ferestrelor de piatră, şi este acoperită cu tablă, având două turle – una mare, sprijinită pe arcade de cărămidă, deschisă în biserică, şi una mică închisă, în care se pătrunde printr-un capac. A fost construită între anii 1857-1859 şi a fost pictată în ulei în stil realist de marele pictor Nicolae Grigorescu, între anii 1859-1861, iar biserica a fost sfinţită pe data de 1 mai 1861, deşi tamburul turlei mari rămăsese nezugrăvit.

Pictura lui N. Grigorescu s-a păstrat  aproape neatinsă până la cutremurul din 1940, când o parte a căzut (doi pandantivi cu chipurile sfinţilor evanghelişti Marcu şi Luca, de la baza turlei- zonă afectată şi de pătrunderea apei ploilor-, şi chipurile a patru sfinţi din jumătatea de vest a absidelor laterale); ceea ce a mai rămas se păstrează în stare relativ bună până în prezent. Alături de pictura murală au mai rămas de la N. Grigorescu icoanele catapetesmei, pictura pe lemn nefiind afectată de acţiunea cutremurelor sau a ploilor.

            După cutremurul din anul 1977, biserica a suferit mari stricăciuni, fiind afectată rezistenţa clădirii datorită fisurilor mari în zidărie, mai ales la nivelul ferestrelor absidelor şi altarului, dar şi la faţada de vest, iar pictura murală a suferit desprinderi şi burduşiri pe suprafeţe extinse. Sub păstorirea Pr. paroh Dumitru Georgescu şi cu cheltuiala enoriaşilor, s-a întreprins consolidarea bisericii prin realizarea a două centuri perimetrale, deasupra soclului de piatră şi mai jos de nivelul cornişei, care legau sâmburi de beton încastraţi în stâlpii zidăriei. La restaurarea picturii a lucrat pictorul restaurator Gheorghe Zidaru, care a reuşit recuperarea parţială a picturii lui Nicolae Grigorescu, afectată de intervenţiile necorespunzătoare din trecut.

            În anul 2005 s-a demarat un amplu proiect de consolidare şi reabilitare a clădirii bisericii, datorită insuficienţei lucrărilor realizate în 1980. S-au realizat două centuri suplimentare, una la nivelul fundaţiei şi una la nivelul cornişei, ancorate în partea superioară cu profile metalice”I” şi în partea inferioară cu grinzi tranzversale de beton armat, între pronaos şi abside, respectiv la nivelul altarului; s-au executat injectări de profunzime în fisurile zidăriei (a cărei grosime este de circa 1 metru); s-a procedat la consolidarea turlei mari, aceasta fiind sprijinită tot pe profile metalice şi consolidată prin dublarea tălpilor de lemn afectate de putrezire; s-a refăcut în întregime structura de lemn a şarpantei şi învelitoarea de tablă, odată cu revopsirea crucilor;  s-a procedat la renovarea faţadei şi readucerea ei cât mai aproape de aspectul originar. Totodată, din anul 2008 s-au început lucrările de restaurare a picturii murale, ce apare mai vie după îndepărtarea stratului de fum depus în timp.

            În curtea bisericii, în partea de miazănoapte, se găseşte clopotniţa, de aceeaşi vechime cu biserica, ridicată din zidărie din cărămidă şi acoperită cu tablă, cu clopotul cel mai mare din zonă, ce are o greutate de circa 800 kg. În faţa bisericii, lateral spre nord, se găseşte mormântul lui Gheorghe Niculescu, fiul ctitorului, acoperit cu o placă de marmură sculptată şi înconjurat de un grilaj înalt de fier forjat avand la căpătâi un obelisc din marmură cu o urnă funerară. Pe obelisc sunt săpate cuvintele „Eată omulu” şi un epitaf cu aceste versuri:”Muritor eşti, stai nu trece/ Ci contemplă-mi restul rece/ căci lumea este o roată/Şi ce eşti amu fost odată/ Şi ce sunt vei fi altdată.”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s